
Comunicat de presă
- Data: 03.10.2024
- Titlul proiectului: Extinderea capacităţii de producţie a societăţii LINEX WOLF SRL
- Numele beneficiarului: LINEX WOLF SRL
- Tipul materialului: Anunţ început
- Obiectivele proiectului:
- OBIECTIV 1: Realizarea investiţiei iniţiale
- Extinderea capacității unei unități existente, prin creşterea volumului de motoare şi transformatoare realizate aferente domeniului de activitate 2711 – Fabricarea motoarelor, generatoarelor si transformatoarelor electrice şi inovarea procesului de fabricare a acestora.
- OBIECTIV 2: Îndeplinirea indicatorilor de proiect
Dezvoltarea resurselor umane ale solicitantului, prin menţinerea angajaţilor existenţi respectiv angajarea unui număr de 26 persoane dintre care:- minimum 30 la sută provin din activități economice ce provin dintr-o industrie sau ramură economică direct afectată de procesul de transformare,
- minimum 30 la sută provin din categoriile tinerii cu vârsta de până la 29 ani, persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, femeile, persoanele care se încadrează în categoria lucrătorilor defavorizaţi, a celor extrem de defavorizaţi şi a lucrătorilor cu handicap
- Minim 1 persoana cu competenţe necesare pentru categoria profesională de operatori sau asamblori
- Minim 20 la sută care vor participa la cursuri de calificare sau recalificare în perioada de implementare;
Numărul astfel atins va fi menţinut pe toată perioada de implementare şi durabilitate. Totodată se are în vedere creşterea cifrei de afaceri faţă de nivelul înregistrat în ultimul an fiscal încheiat înainte de depunerea cererii de finanţare şi menţinerea unui trend crescător până la sfârşitul perioadei de verificare a caracterului durabil al proiectului.
- OBIECTIV 3: Integrarea măsurilor de îmbunătățire a calității mediului înconjurător şi de creştere a eficienţei energetice:
Realizarea de măsuri de îmbunătățire a calității mediului înconjurător de creştere a eficienţei energetice, de respectare a principiului de egalitate de şanse şi de dezvoltare a zonei locale prin achiziţionarea unei pompe de căldura în vederea utilizării de surse regenerabile de energie şi în vederea utilizării unor sisteme de încălzire care să ducă la o reducere a consumului de energie, prin minimizarea la sursă a deşeurilor rezultate din activitatea de fabricare motoare şi transformatoare pentru creşterea gradului de recuperare, reutilizare şi reciclare a deşeurilor rezultate, prin utilizarea de materii prime secundare în fluxul de producţie, prin utilizarea de materii prime locale şi prin adaptarea infrastructurii şi a echipamentelor în vederea utilizării de către persoane cu dizabilităţi.
- OBIECTIV 2: Îndeplinirea indicatorilor de proiect
Valoarea totala a proiectului: 27.580.828,75 LEI
Finanţarea nerambursabila: 17.085.539,71 LEI
Valoare contribuţiei europene (FTJ): 14.522.708,75 LEI
Rezultatele proiectului:
- REZULTAT 1: Investitie initială
Creşterea volumului motoarelor şi transformatoarelor produse prin extinderea capacității de producţie în cadrul societăţii LINEX WOLF SRL, prin achiziţionarea de 19 echipamente tehnologice şi prin inovarea procesului de fabricare, până la finalul exercițiului ulterior anului în care se finalează implementarea proiectului. - REZULTAT 2: Indicatori de proiect îndepliniţi
171 locuri de muncă menţinute, 26 locuri de muncă nou create în perioada de implementare al proiectului, din care:- minimum 30 la sută provin din activități economice ce provin dintr-o industrie sau ramură economică direct afectată de procesul de transformare,
- minimum 30 la sută provin din categoriile tinerii cu vârsta de până la 29 ani, persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, femeile, persoanele care se încadrează în categoria lucrătorilor defavorizaţi, a celor extrem de defavorizaţi şi a lucrătorilor cu handicap
- Minim 1 persoana cu competenţe necesare pentru categoria profesională de operatori sau asamblori
- Minim 20 la sută care vor participa la cursuri de calificare sau recalificare în perioada de implementare;
Numărul astfel atins menţinut pe toată perioada de implementare şi durabilitate. Totodată creşterea cifrei de afaceri faţă de nivelul înregistrat în ultimul an fiscal încheiat înainte de depunerea cererii de finanțare și un trend crescător până la sfârşitul perioadei de verificare a caracterului durabil al proiectului.
- REZULTAT 3: Realizarea măsurilor de îmbunătățire a calității mediului înconjurător şi de creştere a eficienţei energetice:
pompă de căldură achiziționată care folosește surse regenerabile de energie şi duce la un consum energetic scăzut, minimizarea la sursă a deşeurilor generate de activitate şi încheierea unui contract în vederea reciclării acestora, contracte în vederea utilizării de materi prime locale şi de materii prime secundare încheiate, infrastructură şi echipament adaptate în vederea utilizării de către persoane cu dizabilităţi.
- REZULTAT 1: Investitie initială
Impactul proiectului: O unitate de producţie extinsă, cu ajutorul utilajelor şi echipamentelor achiziționate, 26 noi locuri de muncă create.
Data începerii şi finalizării proiectului: 28.08.2024 – 27.08.2025
Codul MySMIS: 317064
Date de contact:
Adresa web: linexwolf.ro | Adresa e-mail: linexwolf@yahoo.com | Telefon: 0722217970
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați site-ul Ministerului Fondurilor Europene la adresa:
https://mfe.gov.ro/ptj-21-27
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
